Fiecare dintre marile sarbatori ale sfintei noastre Biserici cere credinciosilor o pregatire prealabila, ce consta in curatirea sufletului prin „baia spirituala“ a Marturisirii inaintea duhovnicului, prin impacarea cu toti cei din jur, prin domolirea pornirilor nerationale ale trupului, prin redescoperirea cuvantului Sfintei Evanghelii, care se va citi la Sfanta Liturghie, pentru ca totul sa culmineze cu primirea Sfintei Impartasanii, unirea noastra tainica cu Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos. Aceasta pregatire duhovniceasca, ce echivaleaza cu o inaintare spre Cel curat si sfant, trebuie sa fie si un progres in cunoasterea si implinirea voii Lui, o ridicare efectiva din orice robie a simturilor sau a gandurilor necurate, o recastigare a libertatii spirituale, irosite din neluare-aminte, din lene, uitare sau preamulta imprastiere in grijile acestei lumi. A te apropia de timpul sfant al sarbatorii fara pregatirea „hainei de nunta“, fara a-L cunoaste pe Cel ce te-a poftit la masa Lui, pe Cel ce se pregateste sa te slujeasca, sa te hraneasca si sa te vindece, inseamna a ramane in intunericul necunostintei, al indiferentei si al ratacirilor de tot felul, refuzand cu buna stiinta darul luminos de sfintenie pe care il ascunde in sine sarbatoarea.
Nasterea Domnului sau Craciunul ne cere inima de copil, minte de intelept si suflet feciorelnic pentru a-i putea descifra taina, a-i patrunde intelesul si a-i castiga folosul cel duhovnicesc, aidoma pastorilor, magilor si Preasfintei Fecioare Maria, singurii invredniciti de Cerescul Parinte de a-L cunoaste pe Pruncul nascut in Betleem. O, adanc de taina, de iubire si de intelepciune divina! Dumnezeu Se descopera pe masura dorintei, a curatiei si a vredniciei celor ce-L asteptau, alegand simplitatea inimii in locul palatelor aurite, nevinovatia mintii in locul intelepciunii desarte, delicatetea si sensibilitatea unor suflete evlavioase in locul puterii arogante, viclene si necrutatoare.
Oamenii uitasera de jertfa, de mila de aproapele, de treptele sfinteniei
Intr-o lume infometata spiritual, Fiul Cel vesnic al lui Dumnezeu alege Casa Painii (Betleemul) spre a Se naste, vestind tainic tuturor neamurilor ca El va satura pe toti cati vor veni langa El cu painea Trupului Sau; pe cei insetati duhovniceste nu-i va mai lasa sa se adape la izvoare otravite, ci le va darui „bautura cea noua“ a sangelui Sau Dumnezeiesc, spre a nu mai inseta niciodata; pe cei goi spiritual sau „dezbracati“ de orice sens, El ii va imbraca in harul Parintesc, tesandu-le hlamida imparateasca a Duhului Sfant.
Dar cine este Acesta si cu ce fel de putere face El toate acestea? Se intrebau atunci necredinciosii iudei si se intreaba si astazi cei ce nu vor sa-L cunoasca si nici sa-L inteleaga. Daca i-ar fi ascultat pe prooroci, cei de atunci, sau pe preotii Bisericii, cei de astazi, ei ar fi putut cunoaste taina Intruparii sau a Inomenirii Atottiitorului Cuvant al Tatalui Ceresc, Cel ce paraseste tronul slavei vesnice, micsorandu-Se din pricina iubirii Sale de oameni milostive, spre a ne face pe noi partasi acelei slave preaalese. Nu despartindu-Se de Tatal si nici uitand de Duhul Sfant Se coboara El pe pamant, ci aducand cu Sine, la raul Iordanului sau pe Taborul epifaniei Lui, Treimea cea deofiinta si in veci nedespartita. Vine in pamantul fagaduintei Sale sa-si caute o Mama, El cel nascut din Tatal cel fara de-nceput, dupa al carei chip sa ne nasca si noua o Mama, Biserica Lui si a Preasfintei Treimi, ce va naste fara-ncetare, pana la sfarsitul veacurilor, pe fiii lui Dumnezeu dupa har si frati ai Lui mai mici.
Puterea este a Lui, ca Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, dar este si data Lui de Tatal, drept rasplatire pentru desavarsita ascultare de a Se intrupa, de-a patimi si de a invia. Dar nu numai puterea i-a dat-o Tatal, ci si judecata Lui toata, caci era dupa dreptate ca El, prin Care toate s-au facut, sa fie refacute, judecate si indreptate. Pentru aceasta Se si face El Pastor oilor celor cuvantatoare, care pot recunoaste glasul Lui, fiindca sunt ale Lui, El le-a gandit, El le-a dorit si El le-a plasmuit din nefiinta. Dar Se face si Miel, caci oamenii uitasera de jertfa, de mila de aproapele, de treptele sfinteniei, avand iarasi nevoie de-un Model, izvorator de puterea iertarii, a renuntarii si a impacarii. Un Miel fara prihana, o jertfa-atotcurata, o cruce pe Golgota si un mormant intunecat, dar si-o lume innoita; aceasta este El, pe acestea le primeste si-aceasta o castiga, cu scump sangele Sau.
Cu inimi pregatite, cu mintea curatita
Ieslea din Betleem ne-aduce aminte de acestea toate, caci ea e si mormant si loc de inviere; Pruncul e-ncoronat dintru-nceput, atat ca Imparat, cat si ca Rastignit. Cele doua planuri se insotesc neincetat, pentru ca si in viata noastra sa fim mereu ca pruncii de curati, dar si gatiti ca mieii de taiere. El, Iisus Hristos, Stapanul ce slujeste, Se face om si Dumnezeu ramane, ca sa ne invete ce este libertatea Lui: este slujire plina de-ascultare, de nevointa si de indurare. El ne vrea liberi si stapani cu duhul pentru ca in a Sa Imparatie nu este loc decat pentru cei drepti si sfinti, pentru cei liberati de patimi si urgie si ancorati in El pentru vecie!
Corul de ingeri care a insotit venirea Lui ni L-a vestit ca Imparat al pacii si ca Parinte al veacului ce va sa vie; dar cum nici veacul nu-i al nostru, ci al Lui, asa si pacea pe care o aduce lumii, nu e din ea, ci e din cer adusa. Dupa cum stapanirea Lui nu inrobeste, ci mai vartos elibereaza omul, nici pacea Lui nu e de suprafata, ci este restauratoare de fiinta: in firea lui omul e bun de la zidire, iar ce e rau se-adauga in timp si il corupe. De aceea, Domnul va trebui sa stearga mai intai intinaciunea veche ce acoperise intru adancuri chipul Sau divin, iar mai apoi sa unga cu Mirul Sau ranile cele de moarte aducatoare. Si astfel il impaca in mod real si sigur pe om cu Dumnezeu, cu sine insusi si cu al sau semen, avertizandu-l ca si pe Adam: „De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie tie si mai rau!“. Pacea Lui daruita noua prin Duhul Sfant e insasi darul vietii, caci a-L cunoaste si-a-L iubi pe Dumnezeu si langa El pe tot cel de aproape, e continut al vietii spirituale, e bucurie de-nceput de drum spre vesnicia Celui ce-n lume a venit acum.
Astfel Taina Nasterii preasfinte uneste iarasi cerul cu pamantul, pe omul regasit cu-al sau Parinte, pe ingeri si pe oameni intreolalta, ca-n prima zi din raiul cel dintai. Dar pana la castigarea celui de-al doilea rai, de Dumnezeul-Om, Iisus Hristos, Pruncul preasfant va creste, intarindu-Se cu duhul si indumnezeindu-si tainic firea Lui umana, in ascultare de parinti si asteptandu-Si ceasul, vointa Tatalui s-o implineasca, cu har preasfant pe toti sa-i inavuteasca!
La ceas de seara sfanta sa stam in asteptare, cu inimi pregatite, cu mintea curatita, la fel ca si pastorii, ca oile smerite, caci vine El, Pastorul, sa ne adune-n staul, Biserica Lui sfanta, curata Lui Mireasa. Lui sa-I urmam cu totii, la Tatal sa ne duca, prinos de ascultare, gatiti de-mparatie, uniti cu-al nostru Mire acum si-n vesnicie! Lui fie slava toata, cu Tatal si cu Duhul, spre-a noastra mantuire!
pr. prof. univ. dr. Stefan BUCHIU